Captură record de țigări la Straja, după ce polițiștii au fost șicanați în trafic, în timpul unei urmăriri. Ei au tras mai multe focuri de armă și au folosit echipamentele de bocaj stradal.

Captură record de țigări la Vicovu de Sus după ce polițiștii au fost șicanați în trafic și au fost nevoiți să utilizeze noile echipamente de blocare a accesului auto. Miercuri noapte, polițiștii de la Vicovu de Sus au obținut date și informații privind un transport de țigarete de contrabandă.
Astfel, în jurul orei 02.15, pe raza comunei Straja, pe DJ 209 G, un echipaj de poliție a identificat în trafic un microbuz care se deplasa pe drumul public, secondat la mică distanță de un autoturism.

A fost efectuat semnal regulamentar de oprire, însă cele două vehicule nu au oprit. Polițiștii au pornit în urmărirea acestora, cu folosirea semnalelor acustice și luminoase. Autoturismul care seconda microbuzul a efectuat manevre constante de șicanare în trafic a autospecialei și de blocare a accesului acesteia pentru a asigura scăparea microbuzului.

Cum urmărirea era periculoasă pentru polițiști, a fost alertat un alt echipaj de poliție, care a instituit un filtru rutier pe raza orasului Vicovu de Sus.
S-a efectuat din nou semnal regulamentar de oprire, după care a fost folosit dispozitivul special de blocare a accesului și trecerii auto asupra microbuzului.
Acesta și-a continuat deplasarea, însă a fost nevoit ulterior să oprească, având în vedere avariile suferite la nivelul pneurilor. În toată această perioadă, autoturismul care însoțea microbuzul a efectuat manevre riscante pentru a asigura scăparea acestuia.

Polițiștii au executat focuri de arma în plan verical dar și asupra celor două vehicule însă șoferii și-au continuat drumul. La un moment dat, conducatorul microbuzului a oprit sub protecția celuilalt autoturism, a sărit din microbuz și a fugit în lunca râului Suceava din apropiere.

Echipajul de poliție a indisponibilizat microbuzul asigurând paza acestuia, existând riscul ca persoanele implicate în sfera contrabandei să revină, având în vedere cantitatea mare de țigarete transportate. A fost efectuată cercetarea criminalistică și fost inventariată cantitatea de țigarete fiind descoperite 76.149 de pachete de tigarete, respectiv 1.522.980 bucăți țigarete diferite mărci, de proveniență extracomunitară.

Vorbim deci despre o captură record de țigări la Straja. Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă și sub coordonarea procurorului de caz se vor dispune masuri specifice și se vor derula activitați pentru identificarea autorilor si probarea activității infracționale. VEZI DECLARAȚIE VIDEO IONUȚ EPUREANU IPJ SUCEAVA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.