Carambol de 4 vehicule, în centrul Sucevei, și trafic blocat din cauza unui șofer de tir. Accidentul rutier s-a produs vineri, în zona Bucovina din municipiul Suceava.

La data de 08.05.2026, în jurul orei 0545, numitul F. D., din oraș Bragadiru, jud. Ilfov, conducea ansamblul de vehicule format din autoutilitara marca Daf și semiremorca marca Schmitz Cargobull pe banda nr. 2 a bd. 1 Mai din mun. Suceava, cu direcția de deplasare spre str. Ștefan cel MARE.

Ajuns la intersecția cu str. Universității, nu a păstrat o distanță suficientă față de auto din fața sa, marca Mercedes-Benz, model GLC condus pe aceeași bandă și direcție de numita S. C. din mun. Suceava, jși a intrat în coliziune față-spate cu acesta.

În urma impactului, autoturismul marca Mercedes-Benz, a fost proiectat în autoturismul marca Volkswagen, model Tiguan, la volanul căreia se afla numita U. E. din com./sat Boroaia, jud. Suceava, staționat la semafor pe banda nr. 2 și autoutilitara marca Mercedes-Benz,la volanul căreia se afla numitul M. P. din com./sat Rădășeni, jud. Suceava, staționat la semafor pe banda nr. 1.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță care a preluat-o și transportat-o pe numita s. C. la Spitalul Clinic Județean de Urgență ,,Sf. Ioan cel Nou” Suceava, aceasta fiind rănită.

Cei patru conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.

Au fost efectuate verificări cu privire la respectarea timpilor de conducere și odihnă de către numitul șoferul tirului, rezultând din primele verificări că acesta a folosit echipament fraudulos de natură a modifica înregistrările aparatului tahograf, verificările fiind continuate pentru stabilirea tuturor condițiilor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului rutier.

Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.