Tot mai mulți suceveni vin la Casa de Pensii cu cărți de muncă falsificate sau cu adeverințe false, dorind să obțină ilegal vechime în muncă și astfel să primească o pensie mai mare.

Casa Județeană de Pensii a făcut plângere la Poliție în cazul solicitanților cu documente falsificate.

Directorul executiv al CJP Suceava, economistul Constantin Boliacu, ne-a declarat că sunt peste 200 astfel de dosare care au fost trimise în instanță, modificările în documentele respective putând fi anulate doar în instanță.

Cei mai mulți solicitanți au adunat vechime în muncă în străinătate și au făcut ilegal modificări în cărțile de muncă, numai că funcționații Casei de Pensii Suceava au dat dovadă de vigilență și au descoperit neconcordanțele.

Constantin Boliacu a măsrturist că au fost cazuri în care persoanele respective au măsrturist că documentele au fost falsificate și chiar i-au rugat pe cei de la Casa de Pensii Suceava să le ierte și să nu le dea pe mâna justițiie, însă acest lucru nu este posibil, odată descoperite neregulile sunt anunțate instituțiile abilitate.

Directorul executiv al CJP Suceava a declarat că vechimea în muncă se poate cumpăra legal și că peste 90 de suceveni au recurs la această variantă.

CPJ Suceava a încheiat 91 de contracte pentru cumpărarea vechimii în muncă, în valoare de peste 1,1 milioane lei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.