Schimbări majore în ce privește cărțile de identitate. De anul viitor va fi obligatoriu ca toată lumea să aibă buletin de la 12 ani, iar noul act va arăta ca un card bancar și va include un cip. Un regulament al Uniunii Europene obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021. A fost pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță. Principalele modificări: mărimea va fi cea a unui card bancar, va ține loc și de card de sănătate – adică va avea o cheie criptografică cu ajutorul căruia ne putem loga în sistemul de sănătate. Apoi, în premieră, va fi un buletin cu cip – va include o imagine facială și două amprente. Românii vor avea noi cărți de identitate, începând de anul viitor. Documentele vor fi eliberate de la vârtsa de 12 ani. Noile cărți de identitate vor fi suplimentar securizate. Acest card electronic de identitate va permite autentificarea în sistemele administraţiei publice din România, atât centrale cât şi locale, astfel încât ceatăţeanul, indiferent de locul în care se află, în sensul în care intenţionăm să eliberăm aceste cărţi electronice şi pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, astfel încât, de la distanţă, aceştia să poată să interacţioneze cu administraţia din România şi să solicite prestarea de servicii, anunță digi24. Un act normativ prevede pentru cei care nu doresc buletine cu cip solicitarea unui card fără cip, card care va avea acelaşi format. Documentul fără cip nu va permite călătoriile în străinătate, nici măcar în spaţiul UE şi, nefiind prevăzut cu acel cip în care ar trebui să fie introduse certificatele electronice el nu va putea fi folosit pentru solicitarea de servicii la distanţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.