Premierul Ciucă a anunțat de la Vicovu de Sus prețurile la energie electrică pentru consumatori casnici și pentru firme.

Acesta a anunțat că, la nivelul coaliţiei de guvernare, s-a convenit asupra acestor prețuri și că rămân tarifele de 0,68 lei/kWh – pentru un consum lunar sub pragul de 100 kWh, 0,80 lei/kWh – pentru un consum lunar între 100 kWh şi 255 kWh şi 1,3 lei/kWh – pentru un consum lunar de peste 255 kWh.

„Am convenit că vom continua să asigurăm preţul de 0,68 de lei pentru cetăţenii care consumă până la 100 kWh, 0,80 lei pentru cei care consumă până în 255 kWh. Acelaşi preţ va fi şi pentru cei care consumă peste 255 kWh până la acest plafon, dar ce depăşeşte va avea un alt nivel de plată şi este luată în calcul acea sumă pe care aţi vehiculat-o de 1,3 lei/kWh”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Acesta a precizat că pentru IMM-uri s-a stabilit menţinerea preţului de 1 leu/kWh, iar pentru marii consumatori – 1,3 lei/kWh.

Premierul a declarat că poate garnata aplicarea acestor prețuri pentru cel puţin un an.

Ciucă a venit joi la Vicovu de Sus la deschiderea unui nou punct de frontieră cu Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.