Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri dimineață, o atenționare meteo cod galben de ploi torențiale, vijelii și grindină.

OFERTA SAVCOM 28 Sept-03 Oct  

Atenționarea este valabilă în intervalul 25 iulie, ora 04:00 – 26 iulie, ora 23:00 și vizează mai multe județe din România, printre care și Suceava.

Potrivit meteorologilor, în Banat, Oltenia, Crișana, Maramureș, Transilvania, nord-vestul Munteniei și al Moldovei, precum și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restranse 40…60 l/mp.

Vineri, sâmbătă și duminică (24, 25 și 26 iulie), în sud-est vremea va fi călduroasă în orele amiezilor, iar disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unități. Manifestări de instabiltate atmosferică se vor semnala trecător și în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici.

De asemenea, meteorologii au emis vineri dimineață și o atenționare meteo de ploi torențiale pentru zona de munte a județului Suceava, valabilă în intervalul 24 iulie, ora 12:00 – 24 iulie, ora 22:00.

În intervalul menționat, la munte în jumătatea de sud a Moldovei și a Transilvaniei, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 30…50 l/mp.

OFERTA RITMIC COM ILIȘEȘTI
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here