Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o atenționare meteo cod galben de vânt și ninsori. Atenționarea este valabilă în intervalul 14 aprilie, ora 06.00 – 14 aprilie, ora 21.00.
Potrivit meteorologilor, în dimineața zilei de marți (14 aprilie), în Banat și Crișana, apoi treptat și în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei, Oltenia, iar din orele amiezii și în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…70 km/h.
Vântul va avea intensificări și la munte, unde se vor semnala precipitații mixte, iar în zona înaltă vor predomina ninsorile și rafalele vor depăşi 70…90 km/h, spulberând zăpada. Se va depune strat nou de zăpadă în nordul Carpaților Orientali și, mai ales pe creste, în restul masivelor montane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.