Colaborare între PNL Suceava și USR-PLUS pentru realizarea proiectelor de investiții în județ

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, împreună cu deputatul Ioan Balan, primarul Sucevei Ion Lungu și deputata Angelica Fădor s-au întâlnit joi cu lideri ai USR PLUS Suceava – Teodora Munteanu, George Mândruță, Radu Ciornei și Radu Rey pentru a discuta despre proiectele de investiții din județ.

La această primă discuție, Gheorghe Flutur a făcut o prezentare a programului de guvernare al administrației județene Suceava, programul votat cu un scor mare de cetățenii județului la alegerile locale de anul trecut. LIderii celor două focrmațiuni au convenit să se întâlnească periodic.

Prima acțiune comună va fi a parlamentarilor PNL Suceava și USR-PLUS, împreună cu președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, și conducerea USR-PLUS Suceava. Aceștia vor avea o discuție privind bugetul pe 2021 cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drula, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Gheorghe FLutur a declarat că tema principală este includerea în buget a construcției de autostrăzi care să lege județul Suceava de Capitală și Ardeal precum și a celorlalte lucrări de infrastructură importante pentru județul Suceava.

Președintele Gheorghe Flutur anunță că vineri va avea loc o întâlnire a primarilor localităților prin care urmează să treacă autostrada A7 cu reprezentații CNAIR și ai celorlalte instituții implicate în construcția autostrăzii A7.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.