În curtea Centrului de Recuperare și Reabilitare Sasca Mică au fost montate, până în acest moment, șase containere de locuit, cu dimensiuni de șase metri fiecare și unul de 13 metri, primite de la ISU Suceava, echipate corespunzător pentru asigurarea unor condiții propice de odihnă angajaților care sunt în izolare la centru și asigură schimbul de tură.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava a prezentat măsurile luate la centrul de la Sasca Mică.
„Am primit sprijinul Spitalului Urgență ”Sfântul Ioan” Suceava, în ceea ce privește instruirea personalului de specialitate din cadrul CRRN Sasca Mică, cu privire la modul de folosire a echipamentului de protecție, intervenția, tratarea și monitorizarea evoluției beneficiarilor testați pozitiv COVID – 19, dar și pentru prevenirea infectării angajaților testați negativ/netestați. În acest sens, personalul nu va putea intra în tură fără echipament de protecție. Acesta va cuprinde, în mod obligatoriu, 2 măști cu 3 pliuri puse una peste alta, vizieră, mănuși și combinezon de protecție. Aceștia vor fi instruiți cu privire la îmbrăcarea și purtarea acestora și vor semna cu privire la aceasta”, a precizat Nicoleta Daneliuc, purtător cuvânt, DGASPC Suceava.
Pe lângă echipamentele de protecție aflate în stoc, s-a transferat de la Spitalul Județean Suceava un număr de 1000 combinezoane de protecție și se vor mai achiziționa în perioada următoare, în funcție de necesități;
Medicul centrului, împreună cu asistenții medicali, vor fi responsabili de asigurarea traseelor epidemiologice și vor realiza triajul epidemiologic al beneficiarilor, precum și al personalului la interval de 12 ore;
Asistenții medicali vor monitoriza și completa zilnic fișa de monitorizare epidemiologică pentru toți beneficiarii și salariații;
Se vor întocmi jurnale epidemiologice atât pentru beneficiari, cât și pentru salariați;
Conform indicațiilor primite de la Comitetul pentru Situații de Urgență Suceava, prin dispoziția directorului executiv al DGASPC Suceava, a fost numit un coordonator pentru aplicarea planului de măsuri pe perioada stării de urgență, la nivelul centrelor în care sunt cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, în persoana directorului executiv adjunct.
„Pentru a veni în sprijinul personalului aflat în izolare, care lucrează în ture, din cadrul centrelor rezidențiale, la nivelul DGASPC Suceava, va funcționa o rețea de susținere și consiliere online, în care se vor înscrie, voluntar, psihologi din toate serviciile Direcției, dar și din comunitate, care vor oferi suport emoțional și consiliere psihologică personalului care lucrează direct cu beneficiarii din cadrul centrelor rezidențiale, adulți și copii. Un psiholog din cadrul Serviciului Asistență Maternală, va coordona activitatea voluntarilor și funcționarea platformei. Consilierea beneficiarilor va fi asigurată de către psihologi din cadrul fiecărui centru.
Se va urmări îndeaproape, meniul zilnic al beneficiarilor și angajaților, modul de asigurare și servire a mesei, urmărind ca hrana să fie adecvată unei diete sănătoase, cât mai variată și bogată în vitamine”, a transmis Nicoleta Danieliuc.
În data de 23 aprilie, au fost testate 258 de persoane de la Centrul de Recuperare Costâna (158 de beneficiari și 100 de angajați) și 31 de angajați de la Centrul de Abilitare și Reabilitare Todirești.
În data de 24 aprilie, DSP Suceava vor fi testați angajații centrelor de la Pojorâta, Siret, Zvoriștea și Centrul „Blijdorp – O nouă Viață” Suceava. Totodată, va fi retestat personalul din CRRN Sasca Mică care a primit rezultat negativ la prima testare, având în vedere faptul că, sâmbătă, 25 aprilie, acesta urmează să se întoarcă în familie pentru izolarea la domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.