Nunți cu peste 100 de invitați întrerupte de polițiști și sancțiuni date în biserici pentru nepurtarea măștii de protecție. La nivelul județului au fost identificate aproape 150 de unități economice care au ca obiect de activitatea organizarea de evenimente private.

Toți administratorii acestor unități au fost instruiți cu privire la normele legale care intezic organizarea unor astfel de activități în această perioadă. Cu toate acestea, și în cursul zilei de ieri au fost identificate locații în care petreceau cca. 200 de persoane. Vorbim dee nuți cu peste 100 de invitați întreurpte de polițiști.

Doar în ultimele 24 de ore au fost verificate 151 de societăți comerciale, persoane fizice autorizate, obiective și locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Au fost verificate 1338 persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse și au fost controlate peste 50 de mijloace de transport. Polițiștii au aplicat într-o singură zi aproape 200 de sancțiuni, în valoare de peste 40.000 lei.

Nuntă cu peste 100 de invitați, spartă la Berchișești

Duminică, polițiștii SPR 10 Gura Humorului, au obținut date cu privire la faptul că la un restaurant de pe raza comunei Berchișești este organizată o nuntă. În interiorul restaurantului au fost identificate 100 de persoane care serveau masa, din verificările efectuate constatându-se faptul că era în desfășurare o nuntă, organizată de doi miri din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa.
S-a procedat la legitimarea tuturor persoanelor aflate în interiorul restaurantului.

Participanții au fost sancționați cu avertismente conform Lg. 55/2020, iar organizatorii evenimentului, respectiv mirele cu suma de 2000 lei și un bărbat de 55 ani, din orașul Gura Humorului, în calitate de administrator al restaurantului cu suma de 15.000 lei. Persoanele implicate în eveniment au fost evacuate din interiorul restaurantului, activitatea fiind anulată.
Administratorul restaurantului a fost instruit cu privire la prevederile legale în contexul pandemiei de COVID.

La o pensiune din Şaru Dornei s-a constatat că în incinta restaurantului aparţinând pensiunii se aflau 48 de persoane adulte, care participau la o petrecere privată organizată cu prilejul unei logodne. S-a stabilit că administratorul pensiunii este o femeie de 38 ani, localnică, care a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului Covid-19, cu amendă în valoare de 3000 lei și s-a procedat la oprirea evenimentului, iar toţi participanţii au părăsit localul. Având în vedere aspectele constatate s-a procedat și la reinstruirea administratorului pensiunii cu privire la obligaţia de a nu organiza evenimente private. Totodată a fost informată Direcția de Sănătate Publică Suceava pentru luarea măsurilor ce se impun conform competenței.

Controale și sancțiuni la biserici

Polițiștii au aplicat aproximativ 30 de avertismente pentru enoriați care participau la slujbe religioase însă nu purtau măști de protecție. De asemenea, oamenii legii au împărțit și 100 de măști de protecție credincioșilor și le-au explicat de ce este important să le poarte în contexul pandemiei de COVID-19.

Polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.200 lei.

La Biserica Penticostală de la Capu Codrulu, unde erau la o adunare 40 de persoane, 10 dintre ele nu purtau mască deși se aflau în interior. Organizatorul adunării, în speță pastorul, a fost amendart cu 2.500 de lei dar au fost sancționați și credincioșii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.