Copil blocat într-un canal de scurgere, sub un podeț, salvat de pompieri. Cadrele Detașamentului Fălticeni au intervenit sâmbătă seara, pentru a salva un copil blocat într-un canal de scurgere a apei pluviale, sub un podeț, la Drăgușeni. Copilul în vârstă de 10 ani a rămas blocat pecând când încerca să recupereze o minge.

Pompierii militari s-au deplasat la fața locului cu modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanța SMURD. Ei au găsit un copil blocat într-un canal de scurgere a apei, în imposibilitatea de a se mișca și în stare de șoc. Pompierii au introdus sub băiat o prelată de transport specială, pentru a asigura o alunecare eficientă dar și protecția copilului apoi au început manevre pentru a-l putea extrage de sub podeț. Ei au discutat în permanență cu băiatul, care era agitat și speriat, și au încercat să îl calmeze și să îi distragă atenția de la misiunea de salvare.

După aproximativ 20 de minute, pompierii l-au extras pe băiat. Din fericire, acesta nu era rănit grav, avea doar câteva escoriații la genunchiul drept. Cadrele SMURD au acordat îngrijiri de urgență copilului supă care acesta a fost preluat de părinții săi.

Pompierii au aflat că băiețelul a rămas blocat sub podeț în timp ce se juca împreună cu prietenii. O minge de tenis de câmp a ajuns sub podețul respectiv iar băiatul s-a dus după ea să o recupereze și a intrat sub podeț. A rămas însă blocat acolo și nu a putut fi scos nici de localnicii ajunși în zonă înaintea pompierilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.