Corturi de campanie, montate în curtea Spitalului Județean Suceava, pentru triajul pacienților, în contextul pandemiei de coronavirus.
De luni, începând cu ora 13.00, triajul pacienților care vin la Urgențe se realizează într-un cort instalat în parcarea din zona UPU iar cea a pacienţilor care vor să fie consultați în Ambulatoriului Integrat – într-un al doilea cort.
Măsura era necesară în primul rând pentru protejarea cadrelor medico – sanitare dar și a pacienților care vin cu diverse probleme și pot fi infectați dacă intră în contact cu persoane infectate cu noul coronavirus. Managerul unității medicale, Vasile Râmbu, a explicat că pacienţii vor fi chestionați iar cei care nu prezintă simptome respiratorii, nu au călătorit în zonele afectate de infecţiile cu COVID-19 și nu au venit în contact cu persoane infectate vor fi direcţionaţi la UPU. Cei cu simptome respiratorii vor ajunge în Secția de Boli Infecțioase. De asemenea, accesul aparţinătorilor pacienţilor la UPU a fost restricționat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.