examen, sursă foto Digi24

Luni, 22 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, cea de Limba și literatura română. Au fost prezenți 5501 candidați, iar 183 nu s-au prezentat la examen.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Suceava niciun candidat nu a avut temperatura peste maximul admis.
Potrivit aceleiași surse, pentru tentativă de fraudă au fost eliminați doi candidați, în centrele de examen Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc și Liceul Tehnologic ”Vasile Cocea” Moldovița.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Următoarele probe vor avea loc astfel: marți, 23 iunie – Limba și literatura maternă, miercuri, 24 iunie – proba obligatorie a profilului, joi, 25 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării
Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16.00 – 19.00 și pe data de 01 iulie, în intervalul orar 8.00 – 12.00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 05 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.