Doi frați din Șcheia, la beție, s-au luat la bătaie pe stradă, în Suceava. Cei doi au fost despărțiți de polițiști, care i-au amendat.

Marți seară, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie că, în zona Restaurantului ,,La Radu” din cartierul Obcini, are loc o agresiune.

Apelanta a fost identificată de polițiști pe strada Calea Obcinilor și a declarat că doi frați de ai ei s-au certat și s-au agresat fizic în zona magazinului Profi situat vis-à-vis de stația Peco OMV Obcini.

Au fost identificați cei doi frați respectiv,  ambii din comuna Șcheia, și amândoi sub influența băuturilor alcoolice.

Din discuțiile purtate cu părțile implicate și cu alți martori identificați, a reieșit faptul că întrei cei doi frați a izbucnit un conflict verbal, în jurul orelor 21:00, în timp ce se aflau în fața magazinului Profi, pe motiv că unul dintre ei nu dorea să meargă la domiciliu, la insistențele fratelui său, pentru a nu crea alte probleme în zonă.

La un moment dat, cei doi frați s-au îmbrâncit reciproc și s-au luat la bătaie. Sora lor, care era în zonă, a sunat la 112 deoarece s-a temut că situația ar putea degenera.

Cei doi frați au fost invitați la sediul Poliției, unde au fost completate două formulare de evaluare a riscului, ocazie cu care a reieșit faptul că NU există risc iminent asupra vieții și integrității acestora.

Ambii frați au fost sancționați cu amenzi în valoare de 400 lei fiecare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.