Doi indivizi, din aceeași familie, nepot și unchi, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce au bătut cu bestialitate un cal, la Dumbrăveni. Este o premieră în județul Suceava. Bătaia a fost filmată de un copil care, la rândul său, a fost luat la bătaie de cei doi. Imaginile au fost postate pe conturi de socializare și astfel au intrat pe fir polițiștii și cei de la Asociația Casa lui Patrocle din Suceava. Clipul a stârnit revolta iubitorilor de animale. Indivizii, ambii de etnie rromă, au fost duși la audieri, marți dimineață. Ei sunt cercetați pentru: „rănirea animalelor cu intenție”. Cei doi sunt: Stan Nicu, de 28 ani și Stan Florin, de 47 ani, ambii din Dumbrăveni.
În urma probatoriului administrat față de cei doi s-a luat luni măsura reținerii pentru 24 de ore pentru infracțiunile de „rănirea sau schingiuirea animalelor” și „ultraj contra bunelor moravuri”. În urma audierilor, marți s-a decis ca aceștia să fie puși sub control judiciar.
Cel care a filmat imaginile care au devenit virale pe internet este un baiat de 16 ani, iar lângă el se aflau alți copii la momentul respectiv. Când indivizii au văzut ca sunt filmați, i-au atacat pe copii iar apoi au legat calul de gard și l-au snopit în bătaie timp de o oră si jumătate. Ulterior, după ce cipul a devenit viral, animalul a fost salvat de polițiști și voluntarii Asociației Casa lui Patrocle, care l-au luat de la stâpânii violenți. Voluntarii au intrat în gospodărie rromilor împreună cu polițiștii și veterinarii. Agresorii sunt samsari de cai și țin animalele în condiții mizere, greu de imaginat. Calul, care era slab și rănit, a fost luat și dus într-un adăpost pentru cabaline. Animalul este acum îngrijit și tratat de veterinari și de voluntari. De la aceeași familie din Dumbrăveni, autoritățile au ridicat și anul trecut un cal schingiuit și ținut fără hrană. Vom reveni cu informații!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.