Un angajat al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR Suceava a provocat cu mașina de serviciu un accident, la Rădăuți, după ce a intrat aiurea în depășirea unei coloane de mașini. Trei persoane au fost rănite după ce duba ISCTR a acrosat un alt vehicul iar apoi a ricoșat într-un stâlp de beton pe care l-a pus la pământ. Toți trei răniții, printre care și șoferul, sunt angajați ai instituției menționate. Accidentul s-a petrecut joi după amiază, în jurul orei 16.00. Șoferul, pe nume Dumitraș Constantin, de 43 de ani, din Moara, a intrat în depășirea neregulamentară a unei coloane. Un alt vehicul a semnalizat la un moment dat virajul regulamentar la dreapta și s-a încadrat corespunzător, numai că a fost lovit de dubița de la ISCTR. Din impact duba a ricoșat într-un stâlp de beton pe care l-a pus la pământ. Cei trei răniți au fost preluați de cadre de la SMURD și de la Ambulanță și transportați la spitalele din Rădăuți și Suceava. Unul dintre răniți este în stare mai gravă, ceilalți scăpând cu leziuni ușoare. Șoferii implicați în accident au fost verificați de polițiști cu etilotestul, rezultatul fiind în ambele cazuri negativ.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.