Atac dur la adresa coaliției de guvernare lansat de deputatul PSD de Suceava Eugen Bejinariu. Acesta spune că PNRR se va dovedi ineficient și va servi clientelei de partid, care va primi fonduri din bani europeni.

Eugen Bejinariu declară că aceat Plan de Redresare nu este decât o șaradă a unor impostori iar guvernanții suferă de secretomanie în condițiile în care acest plan nu este dezbătut public.

Redăm integral declarația de presă a deputatului Eugen Bejinariu:

„Noua șaradă pe care o pregătesc, tot păgubos și tot arogant, guvernanții se numește sec PNRR. Ei folosesc acronimul unui proiect care ar trebui să revitalizeze economia României ca și cum ar opera cu noțiuni sofisticate, ca și cum ar lucra cu o chestiune de nișă și instrumente specioase.

PNRR e prezentat ca fiind sursa soluțiilor pentru toate problemele rostite și matricea magică în care se vor desfășura Planul Național de Redresare și Reziliență este, în fapt, harta terenului pe care vom păși cu toții în anii ce vin, este un program cu elemente obligatorii o dată ce a fost aprobat de Bruxelles, este suma măsurilor politice, economice și administrative care vor guverna viața noastră în viitor – cu toate acestea el este ascuns cu strășnicie.

Auzim peste tot și la toate momentele de PNRR, dar n-a văzut nimeni Planul în afara echipei de farsori care l-au elaborat astfel încât să-și poată hrăni îndestulător partenerii din ONG-uri și sponsorii politici.

In ultimele două luni impostorii care croșetează la rubrici și sume și obsesii personale pe care și le doresc a fi incluse in Plan au comunicat obsesiv pe platforma lor preferată, pe Facebook, că organizează prezentări, dezbateri, întâlniri și consultări cu toate categoriile de public sau specialiști – pentru publicul lor, aceasta mimă a transparenței este suficientă.

S-au dus chiar și in comisii parlamentare, doar în cele conduse de membrii partidului lor, ca să nu cumva să le încurce comisia demersul. Au mai organizat chiar și dezbateri publice sau emisiuni televizate despre PNRR.

Chiar s-au întrebuințat sa facă dribling printre solicitările legitime ale Parlamentului, dar totuși să nu fie atât de vizibil că fug, se ascund, ascund Planul și vor face orice astfel încât acesta să nu fie dezbătut în Parlament. In toate țările europene Planurile au fost discutate, dezbătute și votate în parlamentele naționale.

Apostolii transparenței de la PLUSR-PNL refuză să dezbată și să voteze in Parlamentul României Planul prin care ne angajăm la reforme, măsuri și împrumuturi pentru următoarele decenii. Au majoritate în Parlament, nu de vot le este frică, și-ar putea valida prin voturile coaliției lor păguboase orice Plan, orice măsuri, orice recompense pentru acoliții și sponsorii lor – așa cum s-a văzut că fac deja.

Nu de rezultatul dezbaterii democratice le este lor frică, ci, mai grav, de dezbaterea însăși. Nimeni nu trebuie să știe, să vadă, să pună la îndoială sau, Doamne Ferește, să poată contesta formulele din PNRR prin care ei și prietenii lor se înșurubează la banii europeni.

La fiecare dezbatere ei au prezentat o schița a PNRR, au utilizat grafice si termeni specifici si hârtii colorate cu „piloni” si „politici sectoriale” si au ascuns sub abordarea strategica doar enunțuri generale.

Nimeni n-a văzut, însă Planul! Nimeni nu-l poate studia în întregime pentru că nimeni nu are acces decât la schița prescurtată și abil împachetată a artizanilor lui.

Chiar și din unghiul restrâns la care avem acces, se vede lesne că Planul National de Redresare si Reziliență al României nu adresează problemele reale, ci doar viziunea îngustă, obsesiile și umorile politicienilor care l-au întocmit.

PNRR-ul României, spre deosebire de Planurile Naționale ale celorlalte țări europene, care își revitalizează economiile, își ajută companiile și cetățenii, își consolidează pașii spre viitor sustenabil, PNRR întocmit de PNL-PLUSR va fi strâmb, discreționar, chinuit și se va dovedi ineficient.

Ca toate lucrurile pe care le-au făcut oameni meschini, cu mintea îmbâcsită și cu agendă personală așezată înaintea nevoilor obiective.

PNRR putea să ne ajute viitorul, dar oamenii mici n-au construit niciodată lucruri mari!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.