Muzică, voie bună și produse tradiționale, la Zilele Recoltei și ale comunei Moara, pe 21 August.

Primăria și Consiliul Local al comunei Moara organizează duminică, 21 august, pe terenul de sport al Școlii Gimnazială Moara Nică, Zilele Recoltei-Zilele comunei Moara.

În deschidere, la ora 9.00, va avea loc o slujbă religioasă săvârșită de un sobor de preoți în frunte cu Preasfințitul Damaschin Dorneanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru ca apoi să fie sărbătorite cuplurile care împlinesc 50 de ani de căsnicie.

Pe parcursul zilei vor fi expoziții de produse tradiționale ca la bunica acasă, produse de patiserie și cofertărie, produse apicole dar și legumicole, toate provenite de la localnici.

Cu începere de la ora 14.00, va avea loc un spectacol de zile mari, cu îndrăgiți interpreți și formații populare, culminând cu Ansamblul Plăieșii.

Vor urca pe scenă și artisțiti autohtoni precum: Călin Brăteanu și fanfara, Alexandru Brădățan, membrii grupului DOR din Moara, Fanfara Moara și mulți alți tineri interpreți.

Gazda evenimentului va fi nimeni altul decât primarul comunei Moara – Eduard Dziminschi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.