Razii ale polițiștilor, sanitarilor și celor de la Antifraudă în piețele din Suceava. Au fost constatate nereguli pe bandă rulanță și au fost aplicate amenzi.

Joi, 11 august, lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice cu sprijinul inspectorilor din cadrul Direcției Sănitar Veterinară și Siguranță Alimentară Suceava, Direcției de Sănătate Publică Suceava, Direcția Regională Antifraudă Suceava, au organizat şi desfăşurat o acţiune de pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul comerțului cu legume și fructe în Piața Engros Burdujeni (inclusiv piețele private) și Piața Agroalimentară Centrală.

Acţiunea a vizat verificarea legalității agenților economici și producătorilor agricoli care desfășoară activități de comercializare legume și fructe, însă nu respectă prevederile legale aplicabile, inclusiv din perspectiva înregistrării în evidențele financiar-contabile a cantităților de mărfuri aprovizionate sau vândute.

S-au aplicat pentru nereguli 25  de amenzi, în valoare totală de 60.700 lei.

Din cele 25 sancțiuni contravenționale, 24 sancțiuni au fost aplicate de lucrătorii S.I.C.E. iar o  sancțiune  a fost constatată și aplicată de  Direcția Regională Antifraudă Suceava.

De asemenea, au fost conficate sume de bani  – 3131 lei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.