Femeie din Vicovu de Sus, moartă în urma unei drumeții pe munte – in Italia. Femeia de 53 de ani, rezidentă în Italia, a plecat neechipată într-o drumeție pe munte și a fost găsită de salvamontiști în șoc hipoternic.

Aurora Avasilichioaie din Vicovu de Sus a fost găsită inconștientă pe o potecă înzăpezită, pe munte, în provincia Torino.

Românca, mare iubitoare de drumeții pe munte, mai făcuse traseul respectiv dar pe timpul verii.

Duminică ea a fost găsită de salvamontiști la 2.400 de metri, în zăpadă,  în șoc hipotermic după ce femeia a cerut ajutorul soțului său – aflat în România și care a alertat salvamontiștii.
A fost transportată la spital numai că medicii nu au putut face nimic pentru a o salva.

 

Salvamontiștii spun că aceasta ar fi avut șanse de supraviețuire dacă ar fi purtat bocanci antialunecare, cu crampoane, pentru că ar fi reușit să coboare de pe munte.

Cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma efectuării necropsiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.