Se apropie unul din cele mai așteptate evenimente organizate anual în muncipiul Suceava – Festivalul De Artă Medievală Ștefan cel Mare. Festivalul, care a devenit internațional, se va derula în perioada 15-18 august și este organizat de Muzeul Bucovinei, Consiliul Județean Suceava și Primăria Municipiului Suceava. La cea de a treisprezecea ediție vor participa 500 de cavaleri și domnițe din România și alte șase țări: Serbia, Ungaria, Turcia, Ucraina și Republica Moldova. Vor fi reprezentanții și adevărate spectacole medievale atât pentru copii dar și petru cei mari. Cetatea lui Ștefan cel Mare va răsuna de muzică medievală și va fi animată de spectacole de dansuri, cu foc și lasere, de turniruri cu cai, pantomimă, școli de lupte, reprezentații teatrale și concursuri pentru copii, tir cu arcul, ateliere de gastronomie medievală, de artă textilă, de fierărie, pielărie, dulgherie, caligrafie. Luptele între călăreți sau între cavaleri, în șantul cetății au devenit deja celebre ca și tradiționala paradă cu făclii de pe străzile Sucevei – în deschiderea festivalului. Anul trecut,
26.000 de suceveni și turiști au participat ca spectatori la a XII-a ediție a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” de la Suceava, un record față de edițiile anterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.