Discurs incendiar al președintelui PNL Suceava – Gheorghe Flutur, la întâlnrea de la Iași a membrilor PNL din Regiunea Nord-Est cu președintele Klaus Iohannis. Flutur a fost aplaudat la scenă deschisă de mii de oameni. Și de această dată, Gheorghe Flutur a vorbit despre nevoia de autostrăzi care să lege Moldova de celelalte zone ale țării și s-a plâns că această regiune a fost lăsată de izbeliște în ce privește investițiile. Din lipsă de perspective, Moldova a exportat peste jumătate de milion de oameni care au plecat la muncă în străinătate, a precizat liderul PNL Suceava. Acesta este de părere că moldovenii îl văd acum pe Klaus Iohannis ca un garant al legăturii Moldovei cu celelalte provincii, o speranță că vor avea și ei o autostradă în viitorul apropiat. „Pentru că nu e suficient metrul de autostradă de la Suceava, oameni buni! E nevoie de iniţiativă! Şi Klaus Iohannis este garantul pentru Moldova. Și ăsta trebuie să fie un cuvânt de ordine în cinci săptămâni de acum, pentru ca echipa preşedintelui Klaus Iohannis să facă legătura cu celelalte provincii istorice”, a spus Gheorghe Flutur, în aplauzele audieței. El a vorbit apoi despre ceea ce înseamnă, în opinia sa, o Românie Normală. Acesta a precizat că, în primul rând, o Romnânia Normală înseamnă instituţii ale statului care să funcţioneze după reguli clare şi care să ofere siguranţă şi protecţie cetăţenilor săi. O Românie Normală înseamnă un buget transparent inteligent şi echilibrat făcut dar și predictibilitate, crede Gheorghe Flutur. Liderul PNL Suceava a vorbit și despre nevoia de descentralizare și a dat ca exemplu de succes al descentralizării dezvoltarea Spitalului Județean Suceava. „Eu o spun răspicat şi am încredere în preşedintele Klaus Iohannis, care a fost şi primar şi a făcut bine în Sibiu, un oraş cu care ne mândrim. Nu o să putem s ne dezvoltăm dragii mei dacă vom continua să mergem la Bucureşti să ne aprobe schimbarea acoperişului de la o şcoală sau de la un cămin cultural. E prea mult centralism. Uitaţi-vă acolo unde s-a descentralizat şi vă invit la Suceava să vedeţi un Spital Judeţean Modern unde am alocat 60 de milioane de euro în ultimi ani şi este un spital cu care se mândreşte toată lumea! Eu am plecat în administraţia locală ca să primesc mai multă descentralizare, adică să îmi fie noaptea mai scurtă… Asta vreau, sincer”, a explicat Flutur. Acesta a apreciat că populația Moldovei este pregătită să acorde un al doilea mandat președintelui Klaus Iohannis. Ulterior, în discursul său, președintele României a promis că în cazul în care va obține un al doilea mandat și Guvernarea va fi preluată de PNL, Moldova va avea o autostradă. Alături de Gheorghe Flutur, la Iași s-a aflat o importantă delegație de peneliști din Bucovina. Printre cei care au fost prezenți la întâlnirea cu Iohannis s-au aflat: primarul Sucevei – Ion Lungu, deputatul Ioan Balan, viceprimarul Sucevei- Lucian Harșovschi, primarul Siretului – Adrian Popoiu, senatori, deputați și alți aleși locali.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.