Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat marți că se va construi autostrada Siret – Suceava – Ploiești (A7). Investiția va fi finanțată din fonduri europene. „Studiile de fezabilitate pentru tronsoanele Siret – Suceava, de 41 de kilometri și Suceava – Pașcani, de 60 de kilometri vor fi scoase la licitație până la sfârșitul acestei luni. Valorile estimative pentru Siret -Suceava sunt de 893 milioane lei, iar pentru Suceava – Pașcani de 1,3 miliarde lei”, a arătat Gheorghe Flutur. El a declarat că lungimea totală a autostrăzii A7 este de 430 de km iar valoarea va fi de 4,9 miliarde lei cu TVA
Făcând referire la Autostrada Nordului Suceava – Dej – Satu Mare, Gheorghe Flutur a precizat că în cadrul ședinței a fost prezentată etapizarea proiectului și tratarea în primă fază a centurilor ocolitoare de pe traseu, respectiv cele din Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei. „Acum se discută despre transferarea unor bani de la POIM la POR pentru ca aceste centuri să fie eligibile. În perioada imediat următoare vor veni specialiști din cadrul CNAIR pentru a discuta la concret realizarea centurilor”, a precizat Flutur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.