Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina” a poposit și la Cluj Napoca. Prezent la târgul de promovare al zonei, alături de meșteșugari și producători din Bucovina, președintele Consiliului Județean Suceava – Gheorghe Flutur a declarat că produsele tradiționale trebuie să fie promovate de administrația publică astfel încât să ajungă mai ușor în magazine și pe piață. ”Nu putem doar să criticăm că nu avem produse românești pe piață și în magazine dacă noi nu întreprindem nimic. Eu cred că rolul nostru în perioada următoare a administrației publice trebuie să fie și mai puternic în promovarea produselor românești și a produselor de zonă. Nimic nu e prea mult când e vorba de reclamă pentru a consuma produse românești, produse din Bucovina sau produse din Ardeal. Când mă întorc acasă o să mă întâlnesc din nou cu asociația Produs în Bucovina să văd ce probleme mai au și să-i rog să se întâlnească mai des pentru că am nevoie de o asemena asociație în proiectul de promovare a Bucovinei să fie săptămânal lângă noi și noi lângă ei și ne gândim foarte serios și la programe de finanțare dacă se pot găsi pentru a rezolva această problemă de promovare a produselor românești. Îmi crește sufletul când văd cașcavalul de la Călimani șvaițerul rețeta veche austriacă dar e din Bucovina în spatele nostru zacuștile lui Tina și dulcețurile din Bucovina. Bravo celor care vin și vând astfel de produse. Sunt bucuros că pot să fiu alături de ei. Mi-aș dori să merg mai departe cu ei spre Viena așa cum am mai fost și sper acest lucru să-l facem”, a explicat Gheorghe Flutur.
Acesta va face demersuri pe lângă viitorul Guvern pentru găsirea unor surse de finanțare în vederea promovării produselor românești. ”Dacă vrem produse cu rețetă tradițională Ministerul Agriculturii, autoritățile locale trebuie să căutăm și ceva fonduri ca să-i avem mai des prin piețe pe lângă noi. De aceea voi susține pe lângă viitorul Guvern surse de finanțare pentru produse tradiționale obligatoriu”, a declarat președintele CJ Suceava. Flutur a anunțat că județele Suceava și Cluj au în vedere derularea în viitor a unor acțiuni comune pentru promovarea zonelor dar și a produselor tradiționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.