Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, continuă seria întâlnirilor cu reprezentanții mediului economic din județul Suceava. În cursul zilei de miercuri, acesta s-a întâlnit cu reprezentanții celor din agricultură – ferme vegetale și crescători de animale – și din industria alimentară.

„Ne-a interesat să discutăm despre problemele cu care se confruntă aceștia în condițiile crizei generate de pandemia de COVID-19.Au rezultat o serie de concluzii specifice județului Suceava care, alături de toate celelalte care vor sosi în perioada următoare, vor fi trimise și la Guvern.Fenomenul secetei afectează și județul Suceava. La această dată fermierii au la dispoziție fonduri europene, 40 milioane de Euro, care ar putea să fie atrase și pentru combaterea secetei”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a precizat că, pentru fermele mici și mijlocii, în număr de peste 30.000 în județul Suceava, care dețin, fiecare, suprafețe de 1-5 ha, ar fi binevenite agregate de irigat, cu pompe și coloane de irigat, care ar costa 30-35.000 Euro.

„Cum an de an seceta afectează suprafețe tot mai mari, se propune stimularea producătorilor romani pentru a produce semințe de soiuri rezistente la secetă.Pentru zootehnie sprijinul ar putea veni prin ajutoare de minimis pentru achiziția de juninci pentru carne și lapte, purcei și berbecuți. Județul Suceava are un potențial mare în domeniul zootehniei, drept care trebuie încurajat mai mult acest sector. În caz contrar va fi afectată și buna valorificare a producției vegetale, care ar putea să plece în buna măsură la export, ca materii prime”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava.

Gheorghe Flutur a subliniat că în pomicultură este importantă continuarea finanțărilor cu fonduri europene pentru reconversie – schimbarea pomilor fructiferi îmbătrâniți.

„Trebuie încurajată înființarea de noi ferme în județul Suceava în agricultură și industria alimentară. Astfel, prin procesarea producției vegetale și animale, se vor obținere beneficii economice sporite”, a spus șeful administrației județene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.