sursa foto Bursa

Nou focar de coronavirus, în județul Suceava, la Centrul de Reabilitare și Recuperare Neuropsihică Zvorîștea. La solicitarea conducerii DGASPC Suceava, în data 30 aprilie, au fost testați cei 68 de beneficiari din cadrul acestui centru. Din cei 68 de beneficiari, 13 au fost testați pozitiv. Aceștia sunt asimptomatici pentru moment, precizează Nicoleta Daneliuc, purtător de cuvânt al DGASPC Suceava.
Daneliuc a precizat că șeful de centru, împreună cu medicul și asistenții medicali au efectuat triajul epidemiologic al beneficiarilor, astfel, cei 13 beneficiari, testați pozitiv au fost repartizați în dormitoare separate, complet izolați față de beneficiarii testați negativ, accesul făcându-se separat. Ca și în cazul celorlalte două centre focare de COVID-19, s-a solicitat prin adresă scrisă catre DSP Suceava, să fie comunicate măsurile care se impun a fi întreprinse.
Încă de la primul rezultat, la CRRN Zvoristea, pe lângă măsurile dispuse pentru respectarea Ordonanței Militare nr. 8/9.04.2020, au rămas în vigoare regulile si dispozițiile emise anterior, îndeosebi cele referitoare la respectarea măsurilor de igienă și dezinfecție, precum și asigurarea stocurilor de medicamente, soluții și materiale de protecție și s-a impus cu prioritate instruirea personalului medical și folosirea echipamentului necesar pentru protecție anti-COVID 19. Doi salariați testați inițial pozitiv, și de la care ar fi izbucnit focarul, au fost externați din spital, având deja un test negativ și recomandarea de carantinare la domiciliu.
Pentru veni în sprijinul personalului care lucrează în ture de izolare la centru și izolare la domiciliu, de căte 14 zile, psihologii din cadrul serviciilor Direcției, oferă suport emoțional și consiliere psihologică la cererea acestuia. Consilierea beneficiarilor este asigurată de către psihologii din cadrul fiecărui centru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.