Fonduri importante, alocate de CJ Suceava în acest an pentru modernizarea drumurilor județene.

Anunțul a fost făcut chiar de Gheorghe FLutur, președintele CJ Suceava, care a explicat că bugetul anului 2022 este unul al investițiilor și al dezvoltării, cu o alocare de 55 % pentru dezvoltare.

Pentru modernizarea drumurilor județene vor fi alocate 364 de lei adică aproape 90% din suma alocată pentru investiții – care este de 413 milioane de lei.

”Este un an în care Consiliul Județean Suceava își propune cu foarte mult curaj să atace drumurile județene care au mai rămas de modernizat. Și aici vreau să spun că ne-am propus să finalizăm cele 8 drumuri începute anul trecut: drumul de la Pleșa – Solonețul Nou, Izvorul Alb – Rarău, mai este foarte puțin și ajungem sus aici prin Câmpulung Moldovenesc, Slătioara este o investiție extraordinară care se finalizează în acest an la Codrii Seculari. Mălini – Slatina – Găinești. Vulturești – Hârtop, Rădăuți – Frătăuții Vechi – Frătăuții Noi – Bilca. Mușenița – Frătăuții Noi și Coșna – Teșna. Sunt drumuri la care noi ne-am propus anul acesta să finalizăm lucrările”, a declarat Gheorghe Flutur (vezi declarații video).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.