Şofer fugit de la locul accidentului după ce a omorât un biciclist. Accidentul mortal s-a petrecut la Arbore, miercuri seară.

Un localnic din Arbore,în vârstă de 49 de ani, se deplasa în calitate de biciclist pe DN 2K, din direcția localității Arbore către localitatea Iaslovăț. La un moment dat, după ieșirea din comuna Arbore, a fost lovit din spate de către un autovehicul și proiectat în afara părții carosabile în șanț.

În urma impactului, a rezultat avarierea bicicletei și decesul biciclistului dar conducătorul autovehiculului a părăsit locul accidentului.

În urma cercetării la fața locului s-a stabilit faptul că autoturismul implicat în accident este marca VW Touareg, de culoare gri metalizat.

Din primele verificări, vinovăția producerii accidentului aparține atât biciclistului, întrucât nu era echipat corespunzător pe timp de noapte, cât și conducătorului auto care a părăsit locul accidentului.

Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Municipal Rădăuți, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

În urma investigațiilor efectuate de către poliţiştii Compartimentului Rutier Rădăuți cu sprijinul lucrătorilor Serviciului Rutier Suceava, a fost identificat şoferul fugar. Cel care a fugit de la locul accidentului este Strugari Ionuț Alexandru, de 30 de ani, din comuna Iaslovăț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a dispus de către organele de cercetare penală reținerea susnumitului pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 07.01.2021 să fie prezentat procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea luării unei măsuri preventive .

S-a întocmit în acest caz dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.