medicină legală, sursă foto stopinfractori.ro

Bărbat găsit mort în casă după ce fiul său a sunat de la Cluj și a cerut ajutorul unui vecin. S-a întâmplat sâmbătă, la Putna.

Polițiștii au fost sesizați prin 112 că un bărbat de 58 de ani, din Putna, se află decedat în locuință. Acesta locuia singur și era cunoscut ca și consumator de băuturi alcoolice.

Deoarece el nu mai răspundea la telefonul mobil, fiul său, care locuiește în municpiul Cluj, a contactat un vecin, rugându-l pe acesta să verifice situația tatălui său. Deplasându-se la imobilul în cauză, vecinul l-a găsit pe bărbat decedat, într-o cameră a locuinței sale.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de Ambulanță, care a constatat decesul. Pe corpul defunctului nu au fost identificate leziuni vizibile de violență.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.