Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a anunțat că 8.294 de agenți economici din industria hotelieră vor primi săptămâna viitoare a doua tranșă din ajutorul de stat.

Este vorba de fonduri în valoare de 1.133.477.030 lei care vin în sprijinul turismului local.

Gheorghe Șoldan a precizat că se întâmplă acest lucru după ce în luna decembrie a anului trecut au mai fost virate fonduri în valoare de 999.926.000 lei sub forma primei tranșe, în proporție de 46,87% din întreaga sumă pentru fiecare beneficiar al schemei de ajutor de stat.

„Sunt sume care vin sub forma de despăgubire pentru activitatea afectată de restricțiile impuse de pandemie. Am susținut această schema de ajutor de stat în Parlament, iar acum banii au fost deblocați de Guvernul PSD și vor sprijini acest domeniu afectat atât de mult de pandemia Covid.

În același timp, Guvernul se preocupă ca turismul local să fie ajutat prin atragerea de fonduri europene consistent. Operatorii din turism au o șansă în plus să-și dezvolte afacerile prin accesarea de fonduri nerambursabile.

România trebuie să prezinte la nivel regional și european o ofertă turistică durabilă și de calitate, mizând pe avantajele ei competitive, iar Bucovina poate deveni prima opțiune ca destinație turistică în 2022, atât pentru români, cât și pentru străini.

În calitate de deputat de Suceava, secretar al comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare și membru în comisia pentru buget, finanţe şi bănci, am încredere că România va atrage fonduri pentru a-și îmbunătăți inclusiv serviciile din turism.

Să nu uităm că în ultimii 15 ani, de când facem parte din UE, am primit de trei ori mai multe fonduri decât am contribuit. România a contribuit la bugetul comunitar cu 21 mld. euro, dar a primit înapoi 62 mld. euro”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Acesta a explicat că în următorii ani România are șansa să atragă bani din următoarele surse europene sigure:
• fonduri din exercițiul financiar care tocmai s-a încheiat și pentru care mai putem face deconturi;
• fondurile din noul exercițiu;
• fondurile oferite prin PNRR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.