play-sharp-fill

Gospodărie în flăcări, la Frătăuții Noi, de la un cablu electric defect. Incendiul s-a produs sâmbătă noapte.

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Frătăuții Noi, Frătăuții Vechi și Bilca, au intervenit cu 7 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Costișa, comuna Frătăuții Noi.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o parte din anexele gospodărești și acoperișul locuinței, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie, dar și la o casă învecinată.

Pompierii s-au luptat cu flăcările timp de patru ore.

Au ars: șura din lemn pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați, acoperișul casei pe 70 de metri pătrați, circa 5 metri cubi lemn de foc și diverse bunuri casnice aflate în spațiile incendiate. S-au degradat tavanul locuinței și un perete de la adăpostul de animale (pe 18 metri pătrați).

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat adăpostul de animale, restul casei proprietarului și locuința învecinată.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.