sursa video:LaRădăuți

Grav accident rutier, în municipiul Rădăuți, cu răniți și mașini făcute zob. Accidentul s-a petrecut marți, în jurul orei 12.00

Accident rutier cu două autoturisme implicate în municipiul Rădăuți. Au intervenit pompierii militari cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a trei echipaje SAJ dar a fost trimisă și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă.

Au fost cinci persoane implicate in accidentul rutier din Radauti. Trei dintre ele sunt in stare de inconstiență.

Un bărbat de 62 de ani a fost deja transportat la spital.

Din nefericire, una dintre victimele inconștiente a fost declarata decedată.

Celelalte două, în stare gravă, au fost transportate la spital.

Alte doua persoane implicate în accident au fost monitorizate din punct de vedere medical.

Acestea nu prezentau traumatisme grave și au refuzat transportul la spital

Cele două mașini implicate sunt grav avariate în urma impactului violent.

Astăzi, in jurul orei 12:25 pe raza municipiului Rădăuți s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unui bărbat și rănirea altor doi.

Accidentul s-a produs pe strada Putnei, în interiorul municipiului Rădăuți, la ieșirea spre localitatea Gălănești.

Un autoturism Audi înmatriculat în România dar prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă condus de un barbat de 21 ani (Vijelie Cristian Ionuț din com. Gălănești) a intrat în depășirea unei coloane de vehicule poziționată în spatele unui autoturism MiniCooper condus de o femeie de 27 ani (Itcusi Andreea Georgiana din com. Dornești) care se angajase intr-un viraj la stânga pe o stradă secundară.

Autoturismul Audi care a intrat în depășirea coloanei, pentru a evita coliziunea cu autoturismul MiniCooper a virat stanga intrând în coliziune violenta cu un stâlp de energie electrică.

În urma impactului un bărbat din autorismul Audi a decedat la fața locului ( Sacaleanu Vasile de 18 ani din Rădăuți, pasager) iar alți doi bărbați din Audi sunt răniți grav fiind transportați la unități medicale (șoferul și un alt pasager, Popiuc Adrian Ilie de 19 ani din com. Dornești).

Șoferului i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din autoturismul MiniCooper care era condus de o femeie și în care se mai afla copilul acesteia nu au rezultat victime, vehiculul fiind doar ușor acroșat de auto Audi.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii evenimentului.


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.