Gheorghe Flutur anunță că în Sfântu Ilie se vor construi rețele de apă potabilă și de apă uzată. Este vorba despre implementarea marelui proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Suceava finanțat prin POIM.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat joi autorizația de executare a lucrărilor de construcție a rețelelor de apă și apă uzată în satul Sfântu Ilie.
Acesta a declarat că se va construi o rețea de distribuție apă potabilă cu o lungime de 19.090 m, din care 792 m pe strada Ion Irimescu, din municipiul Suceava, iar 18.298 m în localitatea Sfântu Ilie.
Vor fi montați 161 de hidranți subterani și vor exista 983 de branșamente cu o lungime medie de 8 m/branșament. S-au prevăzut 124 cămine și 3 subtraversări pârâu.
Rețeaua de canalizare va avea o lungime totală de 16.453 m, cu 843 racorduri, 505 cămine de vizitare și intersecție, de rupere de pantă și de decantare și 2 subtraversări pârâu.
De asemenea, se vor construi 8 stații de pompare a apelor menajere care pompează apele uzate în colectorul cel mai apropiat, de unde curgerea apelor este gravitațională, stații echipate cu 1+1 pompe (1A+1R), dar și 8 conducte de refulare și o subtraversare pârâu cu conductă de refulare.
Valoarea totală a lucrărilor prevăzute în proiect este de 32.699.094 lei.
Gheorghe Flutur a precizat că urmează lucrări de mare amploare în domeniul apă-canal și în localitatea Șcheia, dar și în alte localități din județ, precum: Marginea, Sucevița, Vicovu de Sus, Dolhasca, Siret, Câmpulung Moldovenesc, Mitocu Dragomirnei sau Rădăuți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.