Incendiu puternic, marți dimineață, într-o gospodărie din municipiul Rădăuți, în vecinătatea spitalului vechi din localitate. Fumul gros se poate vedea de la sute de metri distanță. Flăcările au cuprins întâi o anexă după care s-au extins la acoperișul casei de locuit. La fața locului intervin pompierii cu patru autospeciale de stingere și un modul SMURD. Până la acest moment, nu sau fost anunțate victime. Din verificările polițiștilor, a reieșit faptul că incendiul a izbucnit în podul unui imobil care aparține unui localnic de 28 ani. Incendiul s-a propagat și la clădirea învecinată din cauză că cele două construcții sunt lipite, având un perete comun. În urma cercetărilor întreprinse de lucrătorii ISU s-a stabilit faptul că incendiul a izbucnit ca urmare a efectului termic al curentului electric, respectiv în podul imobilului ce aparține tânărului de 28 de ani a fost identificată o doză suprasolicită cu contacte imperfecte.
În urma incendiului nu au rezultat victime, fiind produse pagube materiale, fiind deteriorat acoperișul imobilului unde a izbucnit focul și distrusă în proporție de 70% o anexă gospodărească. De asemenea, au fost deteriorați pereții a două camere, ca urmare a intervenției pompierilor cu apă, a fost distrus acoperișul imobilului vecin precum și o încăpere unde erau depozitate haine și obiecte de uz casnic.Prejudiciul urmează a fi stabilit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.