Incendiu devastator, marți noapte, în cartierul Burdujeni – sat din municipiul Suceava. O casă a fost mistuită de flăcări, pagubele ridicându-se la 30.000 de lei. O localnică a sunat la 112 și a cerut ajutor. La fașa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri. Incendiu se manifesta la acoperișul imobilului, flăcările înalte fiind vizibile de la sute de metri distanță. Din fericire, în casă în flăcări nu se afla nici o persoană. Proprietarul, un bărbat de 35 de ani, nu se afla în localitate. Vecinii acestuia au trecut însă prin momente de panică. Pompierii de la ISU Suceava s-au luptat ore întregi cu flăcările.
După lichidarea incendiului s-a stabilit că focul a izbucnit din cauza amplasării necorespunzătoare a coşului de fum faţă de combustibil.În urma incendiului a ars acoperişul casei de locuit în suprafaţă totală de 100 metri pătrați – construit din lemn şi acoperit cu tablă lindab, precum şi bunurile de uz casnic, elemente de mobilier, articole texitle şi alte diverse bunuri depozitate în podul casei de locuit. Totodată, a ars planşeul din lemn situat între etajul întâi şi podul locuinţei. Valoarea prejudiciului a fost estimat la suma de 30.000 lei. Polițiștii fac cercetări și au întocmit dosar penal privind infracţiunea de distrugere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.