Incendiu violent în localitatea Vama. Doi tineri au avut nevoie de îngriji medicale.

Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Frumosu, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Focul s-a inițiat dintr-o magazie din lemn, a unei gospodării, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect. De aici, incendiul s-a propagat la alte două construcții anexe și la acoperișul și mansarda casei de locuit, precum și la o construcție din gospodăria învecinată.

În urma incendiului au ars acoperișul și mansarda casei de locuit, acoperișul celor două anexe gospodărești și magazia din lemn. S-au degradat tencuieli și zugrăveli interioare și exterioare, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier și alte bunuri.

La gospodăria învecinată, a ars, pe 10 mp, acoperișul unei bucătării de vară, pe aceeași suprafață fiind afectată și izolația exterioară a unuia dintre pereții construcției.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două persoane. Prima, o femeie de 20 de ani, care a suferit un atac de panică, iar a doua, un bărbat de 26 de ani, care a suferit arsuri minore la nivelul unui braț. Ulterior, după ce au primit îngrijiri medicale, cele două persoane au refuzat transportul la spital.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ trei ore, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și gospodăria învecinată, cu bunurile aferente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.