incendiui Adâncata

Incendiu de proporții în comuna Adâncata, joi dimineață. Două gospodării au fost cuprinse de flăcări.
Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) Adâncata și Hânțești, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la construcțiile din două gospodării, cu pericol de propagare la vecinătăți.
La prima gospodărie, au ars acoperișul casei de locuit pe 50 mp, acoperișul bucătăriei de vară pe 30 mp, o anexă din lemn pe aceeași suprafață, adăpostul de animale pe 35 mp, 5 mp din depozitul de furaje, o tonă de fân, 3 metri cubi lemn de foc, 200 kg de textile și 300 kg de cereale. S-au degradat 10 mp din pereții casei, plafonul și pereții bucătăriei de vară pe 20 mp și 10 mp din pereții adăpostului de animale.
Pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului, în vârstă de 62 de ani, care prezenta arsuri la nivelul feței. Ulterior, bărbatul a fost transportat la spital pentru tratament de specialitate.
Au fost salvate restul casei de locuit și celelalte construcții anexe din gospodărie, cu bunurile aferente.
Incendiul a izbucnit din zona anexei din lemn, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
La cea de-a doua gospodărie afectată, au ars depozitul de furaje și adăpostul de animale, construcții corp comun, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. Au mai ars 100 litri de alcool, butoaie din lemn și din plastic, elemente de tâmplărie din lemn (o ușă și patru ferestre) și circa doi metri cubi lemn de foc.
În această gospodărie, pompierii militari au salvat casa de locuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.