Incident grav, la Gura Humorului, unde un individ în vârstă de 56 de ani a fost arestat după ce a agresat sexual o minoră de 15 ani, într-un autobuz plin cu călători.

Nimeni nu a reacționat însă, pe moment. Fata dormea iar individul a profitat de acest fapt.

La data de 08 iulie, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de ”agresiune sexuală” şi „ultraj contra bunelor moravuri” .

Conform procurorilor, în data de 07 iulie, în jurul orei 17.30, în timp ce se deplasa cu un autobuz în care se aflau în jur de 20 de persoane, individul a agresat sexual minora profitând de faptul că ea dormea.

Din rechizitoriu a reieșit că fata era așezată pe un scaun pentru pasageri de la marginea culoarului iar bărbatul în picioare, lângă ea.

”Profitând că minora a adormit, bărbatul și-a scos organul genital din pantaloni şi a început să o atingă pe persoana vătămată pe piciorul drept cu organul genital în repetate rânduri, masturbându-se în acelaşi timp cu mâna dreaptă, ulterior ejaculând lichidul seminal asupra persoanei vătămate, respectiv pe hanoracul, pe pantalonii scurţi și pe piciorul drept al acesteia”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

 

 

Față de inculpat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore, acesta fiind prezentat la data de 08 iulie, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.