O infirmieră de la Spitalul Municipal Rădăuți a murit luni seară în urma unui accident la locul de muncă. În jurul orei 20.30, femeia de 58 de ani, care intrase în tura de noapte la ora 19.00, a mers în spatele spitalului. Nu se cunosc detalii, însă, la un moment dat, ea a căzut de pe o rampă, de la 2,5 metri înălțime. Femeia, pe nume Raveica Suhaniuc, s-a lovit cu capul de beton și a fost grav rănită. Ea prezenta un traumatism cranio-cerebral deschis cu piedere de substanță, spun medicii. S-au efectuat manevre de resuscitare însă în ciuda acestora infirmiera a decedat. Se așteaptă rezultalele necropsiei pentru a se stabili circumstanțele exacte ale tragediei. Surse din spital susțin că femeia voia să coboare într-un beci unde sunt depozitate deșeuri sanitare. Ea a căzut după ce s-a împiedicat, zona respectivă nefiind luminată corespunzător.
Conform polițiștilor, Suhaniuc Raveica s-a deplasat în curtea din spatele spitalului, spre spațiul amenajat special pentru depozitarea deșeurilor periculoase, iar în momentul în care a ajuns în dreptul căii de acces către subsolul spitalului, a căzut de la o diferență de nivel pe o suprafață plană, din beton.
Momentul în care victima a căzut a fost observat de către personalul de pază, care a alertatcadrele medicale aflate în serviciu, victima fiind transportată imediat în camera de primiri urgențe, cudiagnosticul „TCC deschis cu pierdere de substanță, contuzie cerebrală, dilacerare cerebrală, stopcardiorespirator”.
În cauză, au fost încunoștiințați despre eveniment și reprezentanții ITM Suceava. De asemenea, evenimentul a fost raportat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: „neluareamăsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, ,,nerespectarea măsurilor legale de securitate șisănătate în muncă” și „ucidere din culpă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.