”Tronsonul Suceava – Pașcani al autostrăzii A7 trebuie să ajungă în licitație până la finalul anului”, a declarat în Parlamentul României deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.

Acesta a subliniat încă o dată faptul că Bucovina are nevoie de o autostradă care să o lege de capitală.

Ioan Balan și-a exprimat speranța că, în cel mai scurt timp, Guvernul va adopta indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul de autostradă Suceava-Pașcani și se va derula o licitație pentru desemnarea constructorului.

Redăm alocuțiunea deputatului PNL de Suceava Ioan Balan:

”Pentru mulți dintre noi, cei care am așteptat decenii pentru ca o autostradă modernă și rapidă să facă posibilă legarea Bucovinei de Capitală și de celelalte provincii istorice ale țării, acest vis frumos devine, pe zi ce trece, o realitate.

Se lucrează intens pe cele mai multe dintre tronsoanele deja atribuite ale Autostrăzii Moldovei și există chiar speranța că unele segmente vor fi date în circulație chiar mai devreme decât termenul asumat de constructorul care a câștigat licitația.

Efectele pozitive în regiune sunt deja vizibile, nu numai printr-o mai mare dinamizare a economiei locale, ci și printr-un apetit mai ridicat al investitorilor români și străini de a deschide unități de producție și a crea locuri de muncă bine plătite.

Stimați colegi,

Salut implicarea celor din Ministerul transporturilor și CNAIR, precum și mobilizarea exemplară a constructorului. Cu toate acestea, asemenea proiecte nu se realizează numai de la centru și nici nu avansează dacă politicienii responsabili de la nivel local nu se implică.

În acest sens, vă dau un exemplu cât se poate de sugestiv. Autostrada Moldovei merge într-un ritm accelerat până la Pașcani, dar înregistrează întârzieri nepermis de mari pentru demararea procedurilor și începerea lucrărilor pe tronsonul Suceava – Pașcani.

Dacă am lăsa ca lucrurile să vină de la sine, avem toate motivele să ne temem că proiectul va bate pasul pe loc.

Or, pentru a elimina acest risc, președintele Consiliului Județean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, organizează săptămânal ședințe de lucru și dezbateri cu autoritățile locale și cu reprezentanții CNAIR, astfel încât proiectul autostrăzii Suceava-Pașcani să intre în linie dreaptă chiar de anul acesta.

Stimați colegi,

Și eu, alături de președintele Flutur, îmi exprim speranța că, în cel mai scurt timp, Guvernul va adopta indicatorii tehnico-economici pentru tronsonul de autostradă Suceava-Pașcani și, în cel mai scurt timp, să vedem o licitație în desfășurare și un constructor de calitate selectat. Accelerarea acestor proceduri nu reprezintă vreun moft al PNL, ci un imperativ, pentru că fondurile nerambursabile de care ne bucurăm nu vor sta pe vecie la dispoziția noastră.”

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.