Deputatul Ioan Balan (PNL) crede că este o necesitate modernizarea infrastructurii feroviare în țara noastră.

Deputatul PNL de Suceava spune că sunt disponibile resurse financiare în acest sens și ele trebuie accesate pentru a dezvolta în România transportul ecologic, un transport falimentat de guvernele PSD.

”În ultimul deceniu, transportul feroviar din România a reprezentat bătaia de joc a
guvernelor PSD.

Incompetenții care mâzgăleau harta țării cu tot felul de povești privind
infrastructura, au dus în prag de faliment companiile naționale de marfă și călători, nu
au alocat bani nici măcar pentru modernizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, au
închis sub falsul pretext al eficientizării zeci de rute feroviare, lăsând zeci de localități în
izolare.

La fel de grav este faptul că mare parte din infrastructura feroviară și materialul
rulant a ajuns la fier vechi.

Cunoaștem cu toții ce a reprezentat în trecut transportul feroviar în România și în
ce stadiu de degradare a ajuns astăzi după atâtea decenii de guvernare socialistă.

De aceea, cred cu putere că Guvernul are datoria de a demara elaborarea proiectelor
și de a le prioritiza, astfel încât să se realizeze reabilitarea rețelei naționale feroviare.

Resurse financiare sunt disponibile prin Mecanismul european pentru
redresare și reziliență, prin bugetul multianual al UE 2021-2027, prin alte mecanisme de
finanțare a infrastructurii, cum este Connecting Europe Facility”, declară Ioan Balan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.