Autoturism în flăcări pe Mestecăniș, luni după amiază. A fost panică pe șosea după ce o mașină a luat foc în trafic, pe DN17. Pompierii au intervenit imediat.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.

Întreaga mașină era în flăcări la sosirea pompierilor. Șoferul a reușit să iasă la timp din vehicul, așa că nu au fost victime.

În urma incendiului, autoturismul a fost distrus în totalitate.

Cei de la ISU Suceava au stabilit drept cauză de izbucnire a incendiului un scurt circuit la instalația electrică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.