Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a cerut precizări de la ministrul Muncii în ceea ce privește pensiile și salariile.

În acest sens, Ioan Bălan a înaintat ministrului Marius-Constantin BUDĂI o solicitare scrisă.

„Stimate domnule ministru,

Fondurile alocate României prin mecanismul european de redresare și reziliență sunt condiționate de realizarea în plan intern, într-un ritm accelerat, a unui pachet complex de reforme structurale, care să conducă în mod real la un sistem de pensii echitabil pentru toți pensionarii români, la un sistem de salarizare corect, predictibil și stimulativ în mediul public și la un sistem de asistență socială ale cărui resurse să fie direcționate exclusiv către persoanele aflate în reală dificultate.

Așa cum au fost asumate țintele prin Planul Național de Redresare și Reziliență, România ar trebui ca, încă din cursul anului 2022, să înregistreze progrese reale în realizarea acestor reforme necesare, fără de care nemulțumirea și neîncrederea românilor în instituțiile statului român nu se va ameliora.

Având convingerea că veți depune toate eforturile pentru a realiza reformele în aceste domenii, vă solicit, domnule ministru, următoarele informații:
– În condițiile în care în anul 2021 s-a demarat informatizarea tuturor dosarelor de pensii, vă rog să precizați câte dosare erau transcrise în format electronic la data de 1 decembrie 2021 și câte s-au transcris până la data de 31 martie 2022?
– Care era la data de 31 martie 2022 stadiul de elaborare a noilor legi ale: salarizării, pensiilor și asistenței sociale?
– Care este data la care anticipați că vor fi implementate integral noua lege a salarizării și noua lege a pensiilor în sistemul public?”, se arată în solicitarea deputatului Ioan Bălan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.