Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan spune că locuitorii din bazinul Dornelor plătesc acum ignoranța, iresponsabilitatea și lipsa de viziune a guvernării liberale, cu propriile locuri de muncă. Stan se referă la închiderea celor două fabrici LaDorna din județ. Mai mult, senatorul PSD îl atacă și pe Gheorghe Flutur – președintele Consiliului Județean Suceava și spune că acesta ar fi trebuit să ia atitudine înainte, nu după închiderea fabricilor respective. Declarația lui Ioan Stan vine după ce Gheorghe Flutur a anunțat că va cere sprijinul Guvernului pentru ca laptele provenit din Bucovina să fie totuși procesat în fabrici de lactate din această zonă. Redăm mai jos comunicatul de presă remis marți de senatorul Ioan Stan:
„Asistăm zilele acestea la o nouă lecție de demagogie oferită de Gheorghe Flutur și de actualul guvern al României. Ne referim aici la situația de la Vatra Dornei unde firma Lactalis, care deține brand-ul „LaDorna”, a anunțat că își închide cele două fabrici din zonă. După ce acest anunț a fost făcut și decizia luată, președintele Consiliului Județean Suceava a anunțat că o delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale va veni săptămâna aceasta pentru a discuta cu reprezentanții firmei mai sus amintite despre problemele cu care se confruntă. Cu alte cuvinte, după ce fabricile au fost închise, domnul Flutur s-a gândit că este necesară o discuție pentru a remedia situația.
Considerăm că este evident pentru oricine că acest demers nu-și are rostul acum și este doar un alt exercițiu de imagine marca Gheorghe Flutur, gândit să mai atragă câteva voturi. Este adevărat că o discuție între reprezentanții guvernului și firma Lactalis ar fi fost utilă, dar numai dacă era făcută la timpul potrivit, nu după ce s-a hotărât închiderea fabricilor respective. Și amintim aici că ne despart nu mai mult de două săptămâni de când prim-ministrul Orban a vizitat Vatra-Dornei, promițând marea cu sarea. Ba mai mult, în programul vizitei era inclusă și o întâlnire cu crescătorii de animale din zonă, dar pentru că domnii Flutur și Orban știau de intențiile celor de la Lactalis, au preferat să viziteze cazinoul, considerând mai important acest obiectiv turistic decât problemele reale ale economiei locale. Dacă erau cu adevărat interesați de soarta dornenilor, ar fi inițiat la momentul respectiv discuția cu reprezentanții Lactalis și ar fi rezolvat atunci această problemă extrem de delicată pentru locuitorii zonei de munte. Bineînțeles că nu au făcut nimic în acest sens iar acum, locuitorii din bazinul Dornelor plătesc ignoranța, iresponsabilitatea și lipsa de viziune a guvernării liberale, cu propriile locuri de muncă.
Poate în această chestiune ne pot oferi un punct de vedere și liberalii Dumitru Pardău și Ilie Boncheş, care în 2008 au fost unii dintre artizanii preluării de către firma Lactalis a fostei fabrici Dorna Lactate cu tot cu brand. ”

Senator, Ioan Stan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.