”Ministerele aflate sub conducerea colegilor din PSD au dus la bun sfârșit țintele stabilite pentru ca țara noastră să poată accesa o nouă transă de finanțări”, este declarația senatorului PSD de Suceava Ioan Stan.

Acesta a spus că miniștrii PSD și-au făcut treaba astfel încât România să absoarbă un procent cât mai mare din fondurile europene.

Redăm declarația senatorului PSD de Suceava Ioan Stan:

”Ca de obicei, miniștrii social-democrați au demonstrat că și-au făcut treaba îndeplinind toate jaloanele prevăzute pentru trimestrul III/2022 din Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

Astfel, toate ministerele aflate sub conducerea colegilor din partidul nostru au dus la bun sfârșit țintele stabilite pentru ca țara noastră să poată accesa o nouă transă de finanțări.

Avem convingerea fermă că România trebuie să absoarbă un procent cât mai mare din fondurile europene care ne-au fost alocate, banii respectivi garantând dezvoltarea și modernizarea țării.   

 În acelaşi timp, ne exprimăm speranţa că şi ceilalţi membri ai Guvernului vor îndeplini jaloanele din PNRR aferente domeniului lor de activitate, până la data transmiterii cererii de plată către Comisia Europeană.

De asemenea, menționăm că în cazul unor ministere unde întârzierile sunt mai mari, cum ar fi de exemplu Ministerul Energiei, PSD este dispus să ofere sprijin pentru accelerarea activității, astfel încât jaloanele să fie îndeplinite, iar România să poată obține tranșa de fonduri europene aferentă trimestrului III.

În acest context amintim că România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro.

Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranșe de prefinanțare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 și în ianuarie 2022. De asemenea, există o cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR cu o o valoare totală de 3,2 miliarde euro.

 Cât despre afirmațiile USR-ului cu privire la neîndeplinirea jaloanelor pentru trimestrul III, menționăm că am fi apreciat să fi fost fost la fel de critici cu ei înșiși atunci când au negociat PNRR-ul. Să nu mai fi trebuit să corectăm noi, ceea ce au făcut greșit ei din neștiință sau din rea-voință.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.