Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a declarat vineri că, deși liberalii dau vina pe PSD pentru blocarea unor sume din PNRR, social democrații nu au nici o vină iar liberalii dau dovadă de demagogie.

Ioan Stan a precizat că intrarea PSD la guvernare a fost benefică pentru economie și pentru cetățenii de rând.

Redăm declarația de presă a senatorului PSD de Suceava Ioan Stan:

”Deşi unii liberali încearcă să dea vina pe noi, PSD nu poate fi făcut responsabil pentru blocarea plăților sau pierderea unor sume din fondurile PNRR. Ceea ce fac dumnealor este o tentativă demagogică de a focusa atenţia alegătorilor în altă parte şi nu în ograda lor, unde problemele de la două ministere conduse de ei ne împiedică să intrăm în posesia banilor din tranşa a 2-a din fondurile europene amintite.

Adevărul este că în momentul de față România nu are aprobată cererea de plată numărul 2 din PNRR, pentru că nu au fost îndeplinite jaloanele privind decarbonizarea (Ministerul Energiei) și avertizorul de integritate (Ministerul Justiției) -ambele conduse de PNL.

Pensiile speciale sunt prevăzute ca jaloane ce trebuie rezolvate abia în cererile de plată 3 și 4. Numai că acestea nu vor fi analizate până când România nu va îndeplini criteriile din cererea de plată numarul 2.  Drept urmare, cererea de plată număr 3 din PNRR, va fi depusă  abia după ce proiectul legii pensiilor speciale, cu amendamentele rezultate din raportul final al Băncii Mondiale, va fi adoptată-n Parlament iar din acest punct de vedere suntem în grafic.

În acelaşi timp subliniem că odată cu intrarea PSD la guvernare s-a început un consistent proces de refacere a echilibrelor macroeconomice, care înseamnă nu doar reducerea deficitului bugetar ci și reducerea ponderii datoriei publice în PIB. De altfel, INS a anunțat oficial că în 2022, România a avut o creștere economică de 4,8%.

Această evoluție bună, peste așteptări, a dus PIB-ul la 1412,5 miliarde de lei fapt ce determină o diminuare considerabilă a ponderii datoriei publice în PIB, de la aproape 50 % în dec. 2021,  la 47,2% în dec. 2022.

E o performanță remarcabilă, mai ales că s-a produs simultan cu acordarea unor stimulente  economice de până la cinci ori mai mari decât în perioada precedentă, 2020-2021, când datoria publică efectiv explodase de la 37% din PIB, la cât o lăsase PSD în 2019, la 50 % din PIB, la finalul guvernărilor Orban-Cîțu.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.