Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a anunțat, marți, printr-un comunicat de presă, că în cadrul ședinței CExN al PSD s-a decis votarea legii carantinării, dar nu sub forma abuzivă gândită de cei de la PNL, ci aducându-i modificări substanțiale în concordanță cu Constituția României, respectând drepturile omului și în acord cu legislația europeană.
„De asemenea, am insistat ca legea respectivă să fie clară, uşor de înţeles şi de aplicat ca să nu dea naştere la abuzuri. Bineînțeles că suntem îngrijorați de situația sanitară din țară însă un proiect de lege de o asemenea importanță, care afectează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, nu trebuie și nu poate fi votat fără o dezbatere serioasă”, a declarat Ioan Stan.
El acuză că este a treia oară de la începutul epidemiei de Covid 19 când PNL se comportă total iresponsabil și trimite Parlamentului o lege proastă, făcută pe genunchi, în grabă și fără să țină de cont de aspectele constituționale care trebuie îndeplinite și de drepturile omului care trebuie respectate.
„Liberalii fac asta cu tupeu, amenințând cu instaurarea stării de urgență în cazul unui vot negativ. Le amintim pe această cale că starea de urgență n-o pot adopta după bunul lor plac și că le trebuie pentru asta acordul Parlamentului, acord pe care nu-l vor mai primi. Practic nu-i mai interesează nimic altceva decât să rămână la putere cu orice chip, sfidând interesele țării, guvernând în numele multinaționalelor, îngropând cu totul economia românească. În acest sens atragem atenția că la momentul actual, conform datelor oficiale, deficitul comercial este de 7,34 miliarde euro, adică 3.34% din PIB. Cu 12,5% mai mare comparativ cu anul trecut. Mai îngrijorător este faptul că ISD (investițiile străine directe) sunt – 420 milioane euro la 5 luni comparativ cu + 2,2 miliarde în 2019, ca să nu mai vorbim că șomajul a ajuns la 5,2%, ca pe timpul guvernării de tristă amintire PDL”, a declarat senatorul.
Acesta consideră că spre o situație situație asemănătoare se îndreaptă și județul nostru.
„Din păcate, tot spre dezastru se îndreaptă și economia județului Suceava, unde sub administrația liberală asistăm la închideri de fabrici, vedem tot mai multe firme intrate în faliment, observăm un blocaj în ceea ce privește turismul iar industria serviciilor este intrată în colaps. Efectiv administrația liberală județeană a demonstrat că nu este în stare să vină cu soluții pentru salvarea economiei județului Suceava.Toate demersurile lor sunt pur teoretice, fără finalitate concretă pentru suceveni, gândite ca exerciții de imagine, demagogice. Un exemplu de demagogie fiind chiar vizita de saptamana trecuta a delegației Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la fabricile Lactalis de la Vatra Dornei, unde nu s-a rezolvat absolut nimic, cele două fabrici urmând să-și închidă porțile luna următoare”, a concluzionat Ioan Stan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.