Luat de reporteri la întrebări pe teme politice, primarul Ion Lungu a declarat că singurul adversar viabil în competiția pentru Primăria Suceava de anul viitor este chiar el și că nu are nici o strategie de campanie. „Adversarul meu sunt eu. Dacă mie îmi ies proiectele, puțin contează cine candidează și de unde candidează”, a spus Ion Lungu. Acesta a explicat că singura sa strategie a fost și este munca și că lucrează în același ritm, fără a accelera chiar în cazul în care mâine ar fi alegerile locale. „Se întâmplă ca anumite proiecte se maturizează în perioada asta, dar eu am ritmul acesta de 15 ani. Mă întreabă lumea: „când începeți campania electorală?”. Dar eu am început-o a doua zi după alegeri, din 21 iunie 2004. De atunci sunt în campanie electorală, dar asta nu înseamnă că fac strategii. Eu lucrez cu continuitate”, a precizat Ion Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.