Ion Lungu a discutat despre probleme ale Sucevei, la București, cu directorul de mediu al Comisiei Europene, Patrick Child.

Primarul Sucevei a participat, la București, la sediul AMR, la o întâlnire cu Patrick Child, Directorul General de Mediu din cadrul Comisiei Europene și Manager al misiunii „100 de orașe inteligente și neutru climatic până în anul 2030” – proiect din care face parte și municipiul Suceava.

Edilul a precizat că a prezentat stadiul în care se află orașul Suceava în vederea redactării Climate City Contract (CCC).

Oficialul european a fost informat despre încheierea contractului de consultanță, despre formarea Grupului Local de lucru, care lucrează cu echipa de proiect pe următoarele domenii:
– mobilitate urbană;
– energie regenerabilă;
– eficiență energetică clădiri;
– iluminat public;
– managementul deșeurilor;
– managementul apei;
– spații publice;
– sisteme culturale, sociale, financiare, instituționale.

Ion Lungu a explicat că municipiul Suceava intenționează să acceseze fonduri nerambursabile prin programul Horizon Europe prin misiunea „100 de orașe neutre din punct de vedere al impactului climei până în anul 2030”.

În parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se va depune aplicația pentru „Orașe pilot”.

Proiectul pilot presupune acționarea în trei direcții:
1. Sisteme de iluminat inteligente;
2. Sisteme de comunicații prin lumină (Li-Fi);
3. Comunicații vehiculare pe bază de lumină.

Dintre proiectele incluse în strategie, menționăm cele pentru creșterea eficienței energetice, construire parc fotovoltaic, reabilitare rețele termice, extindere transport ecologic în zona metropolitană.

Primarul Sucevei a mai spus că, la începutul lunii noiembrie, vor fi organizate întâlniri cu membrii Grupului Local, structurate pe domeniile arătate mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.