Ion Lungu, primarul Sucevei, a postat pe contul său de socializare o scrisoare emoționantă către suceveni și un clip cu mesajul său dar și cu imagini care vorbesc de la sine. Edilul le mulțumește sucevenilor pentru solidaritatea manifestată în pandemie și spune că “sucevenii nu sunt o simplă mulțime de locuitori întâmplători ai unui oraș, ci o adevărată comunitate.”

Redăm mesajul lui Ion Lungu integral dar și clipul postat de acesta, care a devenit viral.

“Dragi suceveni,

​Vă mulțumesc pentru solidaritatea de care ați dat dovadă în acest an, în momentele grele pe care le-a traversat orașul nostru. În primăvară, atunci când v-ați implicat în sprijinirea persoanelor nevoiașe, a familiilor defavorizate, a celor singuri sau aflați în suferință și a persoanelor care au fost infectate cu acest virus nemilos, am simțit că suntem o mare familie, că ne pasă unul de celălalt.
​Ca întotdeauna, la greu se vede caracterul omului și, dincolo de tot necazul, am fost impresionat să văd câți oameni minunați are orașul nostru. Avem nevoie în continuare să ne sprijinim unii pe alții, să ne rugăm Bunului Dumnezeu să trecem cu bine deschiderea anului școlar, să facem tot ce depinde de fiecare dintre noi ca să reușim acest lucru și să nu ne pierdem nicio clipă optimismul și speranța în zilele mai bune care vor veni. Acest an școlar este plin de provocări pentru toți cei implicați în procesul educațional, dar am găsit înțelegere și colaborare din partea tuturor și le mulțumesc cu recunoștință. Munca în echipă s-a dovedit a fi decisivă pentru traversarea momentelor de cumpănă.
​Dragii mei suceveni, vă rog respectuos să votați ca această echipă puternică să-și continue misiunea. Acum este momentul să fim uniți. Experimentele, dezbinarea și ura ne înstrăinează. Este bine să continuăm, să tragem toți în aceeași direcție, astfel încât să depășim această perioadă dificilă și, mai mult decât atât, Suceava să devină orașul european, verde, cultural și turistic pe care vi-l doriți și ni-l dorim.
​Duminica aceasta vă aștept pe toți la vot. Vă asigur că Primăria și unitățile de învățământ au luat măsurile necesare pentru a se vota în siguranță. Am încredere că toți sucevenii vor da dovadă de simț civic și vor respecta regulile stabilite, astfel încât totul să fie bine.
​Menirea unui primar este să fie mereu alături de oameni, să le asculte dorințele, să îi ajute atunci când situația o impune. Cred că am dovedit acest lucru prin fapte, într-un an în care viețile tuturor au fost scoase din făgașul obișnuit. Este nevoie ca în aceste momente să votăm oameni responsabili, cărora le pasă de semenii lor și care vor implementa proiecte europene pentru ca orașul Cetății lui Ștefan cel Mare să strălucească în toată gloria sa și să rămână mândru și demn, cum sunt toți urmașii lui Ștefan.
​Împreună, cu ajutorul Lui Dumnezeu, vom trece peste această perioadă grea și vom arăta tuturor că sucevenii nu sunt o simplă mulțime de locuitori întâmplători ai unui oraș, ci o adevărată comunitate.”

Cu stimă și responsabilitate,
Primar
ION LUNGU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.